despre emotiile mele..

Viaţa mea este uneori presărată de emoţii sclipitoare precum oglinda unui lac de munte. Alteori, este încărcată, umbrită de emoţii multiple precum calea lactee pe un cer de vară, în acelaşi timp luminoasă si opacă. O emoţie nu durează, dar ea se imprimă în noi ca un germene. Lasă urme ascunse, chiar dacă noi credem uneori că am pierdut.o, rămîne ca un mic soare interior care ne poate lumina cenuşiul greutăţilor cotidiene. Ea devine un rîu subteran care alimentează, fără ştirea noastră, ce e mai bun în noi. Nu vom întîlni emoţia dacă pornim în căutarea ei; ne găseşte ea pe noi, ne surprinde, ni se alătură si ne trezeşte. Emoţia atinge o fibră a cărei trezire va scoate la lumină sentimente adormite, senzaţii uitate, percepţii neaşteptate si le va însufleţi cu freamătul ei... Nu este uşor să descrii sau să exprimi o emoţie în limbajul cuvintelor. O exprimăm prin bucurie, tristeţe, uneori nostalgie, în străfundurile fiinţei noastre, sîntem conştienţi de fragilitatea unei emoţii, de goliciunea, de vremelnicia ei si în acelaşi timp de agresivitatea ei, cînd ne inundă. De aceea trebuie să acceptăm să ne lăsăm însoţiţi de ea, cît mai departe, cît mai profund, să ne lăsăm duşi de hula ei, să ne lăsăm înălţaţi şi amplificaţi de căldura ei, vrăjiţi de prezenţa ei. Emoţia este un fir aurit care ne leagă de sensul ascuns al fiinţei şi existenţei noastre. Emoţia a ca „sesam", ca o cheie care ne deschide drumul către ascunzişurile sensibilităţii noastre, către bogăţia unei ascultări nebănuite. Emoţia ne face să descoperim ceea ce nici noi nu ştiam că ştim, ne face să pătrundem în inimaginabil. Emoţiile din copilărie au o forţă atît de aparte, sînt atît de puternice, încît seamănă cu valurile din adîncuri care ne ridică, ne poartă, ne copleşesc de trăiri înainte de a ne lăsa pe malurile cotidianului neschimbat. Păstrez nostalgia emoţiilor din copilărie cu sentimentul că nu le voi mai întîlni niciodată. Specificul emoţiei unice este să lase o urmă, să depună în noi un sediment, un ferment care va putea renaşte şi reapărea la un moment dat, în cu totul alte circumstanţe.Cuvîntul prezent este cel de care ar treui sa ne bucuram...l.asi traduce prin faptul că mă simt mai mult eu însumi si pt.mine, aceasta este calitatea unei emoţii. Ne face să pătrundem mai adînc în acea parte de mister care însoţeşte orice viaţă. Emoţia, oricît de efemeră ar fi, ne permite să ne apropiem de divin, de zeul sau de zeii care există în noi, ne protejează sau ne trădează uneori. Rolul emoţiilor este să ne aducă puţin mai aproape, foarte aproape de descoperirea iubirii universale. Nu e suficient ca soarele să se înalţe, Mai trebuie să transformăm zorile într.o nouă zi.

Pentru fiecare dintre noi, Fiecare cale de căutare personală Dispune de un loc în spaţiultimp din Univers. Fiecare existenţă are de jucat un rol În marca coregrafie cosmică a istoriei omenirii. Fiecare drum al vieţii, întins între cer şi părnînt, Trasează volute şi arabescuri, Tornade sau circumvoluţiuni mişcătoare, Supus fiind aspiraţiilor contradictorii între ancorare sau înrădăcinare, elan sau zbor. Rătăcirile noastre oscilează între înaintare către ceilalţi, Şi retragere, întoarcere sau concentrare asupra sinelui. Ne căutăm prin salturi succesive, Trei paşi înainte şi uneori doi înapoi Atunci cînd nu trebuie să facem un salt lateral. Căutarea nesfîrsită a ce e mai bun în sine se învîrte în enclava libertăţii oferite fiecăruia între datorie şi credit, uşurare si autonomie, La limita dintre definit si nedefinit, Dintre trecut si viitor, între răsăritul şi apusul fiecărei f iinţe

Nu pot sa ma las provocat de sabloanele generate de cliseele si stereotipiile romanesc-promovate ale prezentei, importantei, indispensabilitatii de tot ceea inseamna femeia - respir, lacrima, intangibil, geneza, plenitudine, supravietuire,... Voi incerca sa creionez, insa, ceea ce s-ar intampla, ceea ce ar inexista, ceea ce ar aduce o viata fara EA - femeia. Echivalentul ar putea fi regasit, eventual, doar in aria Esdemonei, care, constienta ca va disparea, cere sa "lasciate mi morire" - "Othello"- Verdi.Repet: ceea ce s-ar intampla in absenta femeii!!! Tu, barbatule, vei supravietui, vei simti din nou atingerea usoara a cearceafului si vei sti ca ai supravietuit, mai tare decat timpul si miscarea care-ti scurteaza viata, cu fiecare clipa de destin, intre paralizie si dezlantuire e trasata linia vietii tale: aventura femeii. Iti vei inchipui, fara de femeie fiind, ca cea mai buna masura de prevedere, de non-esistere e sa nu te mai misti vreodata. Nici in cearceaful altora, nic in cel ala femeii tale. O sa te inchipui imobil, dezgolit de iubire, de afect, de suflet. Altfel spus, la adapost de primejdia femeii, de intamplarea intalnirii ei, de incertitudinea si haosul ce-l provoaca absenta ei. Dar, EA a disparut. Astamparul tau n-o sa opreasca timpul care se scurge fara ea, fara tine, cu toate ca il nascocesti din nou si din nou, si-l masori, fie in trecut, fie in viitor. Niciodata in prezent. Este timpul care-ti neaga imobilitatea si te supune pericolului....oh, nebun aventurier, ai inceput sa-ti masori viteza iubirii in secundele timpului-femeie. Da, timpul-femeie fara EA! Timpul pe care, in absenta ei, a femeii, incerci sa-l inventezi tocmai pentru a putea supravietui. Ca sa-ti dai iluzia unei permanente pe pamant. Timpul pe care creierul tau o sa-l creeze observand mereu alternanta luminii si a tenebrelor pe cadranul somnului fara de EA-Femeia. Retinand imaginile placiditatii amenintate de ingramadirea concentrata si neagra din nou, de descarcarile trecute de ploaie, de neindoielnica aparitie a curcubeului-femeie; ascultand chemarile ciclice ale animalelor in muntii mintii tale, strigand semnele timpului de non-femeie, urletul vremii de doliu, zgomotul timpului de sarbatoare. In sfarsit, tot numind timpul, vorbind despre timp, gandind timpul inexistent al unui univers pe care nu poti si nu ti se permite a-l cunoaste, te gandesti la EA - Femeia. Femeia-timp. Femeia-curcubeu. Femeia-respir. Femeia-lacrima. Este, aparent, facil de a intelege sinonimia. Femeie.Timp. N-au avut niciodata inceput si nu o sa aiba nicicand sfarsit. Nu s-au nascut. Nu vor disparea. Dar, exista. Prin respir. Prin lacrima. Si, nici timpul, nici femeia, nu vor afla niciodata ca o sa inventez masura infinitului, ca si rezerva de ratiune, pentru a nu le pierde. Timpul. Femeia. Timpul-femeie. Dar, daca, din prea multa dragoste voi inventa si voi masura o femeie, un timp care nu exista? Atunci, si numai atunci, o sa inventez un non-timp-femeie care nu exista, dar, care, ma va ajuta sa stiu, sa disting, sa judec, sa calculez, sa-mi imaginez, sa prevad, sa sfarsesc prin a ma trezi, a gandi ce incumba absenta, pierderea, inexistenta ei - a Femeii. Voi sfarsi prin a gandi ceea ce n-o sa aiba alta realitate decat cea creata de disparitia, inexistenta ei. Doar dupa acest cataclism vei reusi sa revii la realitate, vei avea capacitatea de a te bucura de sisterea, de respirul, de lacrima, de parfumul, de carnalul, de prezenta ei. A Femeii. Femeia fara de timp. Fara de spatiu. Pur si simplu, Femeie. Si, va trebui sa-i ridici o mie de temple, va trebui sa dictezi o mie de legi, sa adori o mie de zei, sa pictezi o mie de tablouri, sa dezintegrezi o mie de atomi pentru a realiza ca nu poti sa iubesti decat O femeie.Si, vei face toate acestea pentru ca esti pierdut fara Ea. Femeia... semnat, un barbat

Sunt… Sunt lacrima ce se prelinge încet prin lume, Sunt cântecul unui flaut din flori Sunt precum suspinul unui suflet trist Sunt trup de vânt ce aduce umbrele din munţi Sunt agonia sărată a valurilor grele Sunt o petală din ramură ruptă Sunt strigătul flămând al pustiului Sunt surâsul buzelor ce binecuvântează Sunt dulceaţa sărutului înainte de culcare Sunt ca o floare călătoare prin deşert Sunt urma paloşului tăcut Sunt o infirmă parte din Alfa şi Omega Sunt gheţă şi soare şi lună şi frig Sunt eternă şi nu sunt nimic...