scrisoare despre o ninsoare neaşteptată

după ce-ai plecat, a nins pe alei
cu flori de gutui, cu albe muşcate
se ameţeau de mireasmă tinerii tei
prin păduri negre şi ferecate
iar acum, pe la noi prin cetate
trec poeţi cu alămuri, cu viori, cu de toate,
să-şi dea doctoratul în singurătate
în tristeţi de duzină, de doi lei...
a nins, a nins pe alei
cu flori de gutui, cu albe muşcate
după ce-ai plecat tinerii tei
îţi adulmecă urma dintr-o parte
îţi adulmecă urma dintr-o parte....

Ion Munteanu

din nou mărturisire veche

eşti frumoasă ca o primăvară timpurie
rătăcesc în ochii tăi ca
într-o nesfârşită câmpie...
eşti frumoasă ca o duminică de Florii,
ca o biserică la care-aş tot veni
să mă-nchin sfios şi cuminte,
te găsesc în cele mai frumoase cuvinte
te aflu într-un poem dezlegat de tăcere
eşti frumoasă ca o zi de Înviere
eşti frumoasă ca un an lung, cald şi rodos,
lângă tine, frumoaso, şi eu mă simt frumos...
lângă tine, frumoaso, şi eu sunt mai frumos

Ion Munteanu

Romanţă fără muzică

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Ion Minulescu

Romanţa zilelor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!


Ion Minulescu

De când te-aştept!...

Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

Ion Minulescu

Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Ion Minulescu

prezenţa ta, absenţa ta

(cântec de petrecere)

prezenţa ta m-apropie de stele
lumina mea şi-a lumii lele

absenţa ta mă mână-n locuri rele
în cârciumi vechi, pe la şosele,
cu geamuri reci şi cu tejghele
bând vinuri acre din ulcele
ciupind femei dintre acele
împodobite cu mărgele
şi doar cu haine mici pe ele
(dudui, fecioare, damicele,
bine crescute şi rebele
ce ştiu a-ţi face temenele
şi-aţi mulţumi doar cum ştiu ele)

prezenţa ta m-apropie de stele
lumina mea şi-a lumii lele

Ion Munteanu

Te Iubesc

Mi-am tatuat pe suflet primăvara
Atunci când nu știam să mai zâmbesc
Si-n ochii mei mai blând coboară seara
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

As vrea să șterg cuvântul ”niciodată”
Cu ”totdeauna” să-l înlocuiesc
Reinventând gramatica ciudată
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

La inventarul viselor din mine
Dau foc de tot, fără să mai gândesc
Doar amintirilor ce nu-s cu tine
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

De dragul unei noi convalescențe
In care nu am voie să greșesc
Mă trec absent la cursul ”influențe”
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

Si daca o sa vină ziua nuntii
Incununând destinul omenesc
Coroana mea să-ți fie-n dreptul frunții
Doar pentru simplul fapt ca te iubesc

Si totuși e o mare nedreptate
La poarta ta să nu pot să opresc
Te voi asedia ca pe-o cetate
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

Cum zilnic te cuprind in rugăciune
O știe doar părintele ceresc
Imi ești pedeapsă, înger și minune
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

Si uite, m-am născut a doua oară
Să te alint și să te ocrotesc
Ce misiune dulce si amară
Doar pentru simplul fapt că te iubesc

Condamnarea la Viata

Sunt condamnat la viata fara tine
si vremea pentru ganduri e destula,
Cand va veni calaul in celul
Ma voi narcotiza ca-i inca bine.

Acum cand toate caile ingheata
Si atata intuneric ne desparte
Mi-era mai lesne condamnat la moarte
Ca,fara tine,condamnat la viata.

Va trebui sa port la mine-n minte
Aceasta condamnare infernala,
Aceasta amintire, ca o boala,
Ce si-au uitat origini si cuvinte
Da-mi, Doamne, raul cum o fi sa fie,
Dar gratiaza-mi lunga insomnie.
A.Paunescu

Am invatat!

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana demna de iubit. Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese...
.. dureaza ani sa castigi incredere... si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
.. nu conteaza CE ai in viata ci PE CINE ai...
.. te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
.. nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
.. trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde... S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi!!!
.. poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.
.. eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte.
.. sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate.
.. atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau.
.. prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta. Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
.. indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
.. nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
.. indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
.. trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
.. daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
.. uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.
.. doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit...
..indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
.. viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
.. scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti...
.. oamenii la care tii cel mai mult, iti sunt luati prea repede...
.. este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Mai am multe de invatat...

CUVANTUL SI CULOAREA

Sa tin eternitatea intr-o zi si o clipa in mana, sa privesc apusul si sa nu ma gandesc la nimic, sa zbor, dar sa nu cad si sa inot, dar sa nu ating apa. Sa nu fiu eu, ci o imagine pentru ca imaginile nu sufera, nu au sentimente. Nu suntem reali. Suntem imagini. Suntem altceva. Suntem neant, dar treptat devenim realitate. Devenim ceva mai presus de cuvinte, de inchipuri. Devenim oameni.

Nu stiu din ce suntem formati. Particule? Nu. Suntem dragoste, suntem natura, suntem neant. Poate vad lucrurile altfel decat voi, acei putini care citesc aceste randuri, dar parerea mea nu se va schimba. Nu vreau sa-mi alung temerile, ci sa le inving, nu vreau sa merg impotriva vantului, ci el sa fie prietenul meu si sa ma ocoleasca suav…


Sunt unele lucruri pe care nu vreau sa le inteleg si unele pe care nu pot sa le inteleg. Uneori sunt o furtuna alteori o aidere; un vis frumos sau un cosmar. Privesc aceasta problema din diverse unghiuri. Unul mai ascutit ca celalalt. Poate nu exista unghiuri. Poate nu exist eu.

De data aceasta eu vreau sa fiu stapana vietii mele. Sa hotarasc singura ceea ce este bine, ce nu. Sunt o proiectie a ceea ce vor EI sa fiu sau a ceea ce iubesc? De fapt eu iubesc prea multe lucruri…

Adevaratele poezii incep cand cuvintele se termina, cand sunt inlocuite de sentimente. In mana unui pictor salasuieste instrumentul ce da viata culorilor si formelor abstracte. Un muzician creeaza acel lucru mirific numit sunet al carui glas este dat de un arcus, iar unui scriitor nu-i ramane decat un pergament gol in fata. Un pergament pe care trebuie sa-l umple cu sentimentele sale. Niste randuri prin care sa poata vedea ca printr-o oglinda intreaga existenta cuprinsa intr-o inlantuire numita poezie. Este nevoie de mult mai mult decat un creion.




Un scriitor adevarat isi foloseste mintea, dar in primul rand inima ca instrument de slova. El gandeste cu inima. Acolo se nasc sentimentele si prin urmare poezia. Dar ce este cuvantul de fapt? Noi il folosim pentru a comunica, pentru a transmite, pentru a crea. Ca si acum. Si eu incerc sa creez, dar cuvintele raman niste simple litere pe o foaie alba. Conteaza profunzimea lor, sa intelegi un suflet ce le-a folosit in necesitatea de a se face auzit. Si atunci, cand vei trece de oglinda, vei descoperi o alta lume. Lumea in care totul capata un sens, o culoare, o muzicalitate. Toate se impletesc si au un sens rasunator in sufletul tau. Pentru ca mintea doar a deslusit caracterul in sine.

O persoana care stie sa manuiasca cuvintele nu-si permite sa fie controlata de acestea. Astfel te limitezi. Scriitorul, insa, este deosebit printr-un lucru de celilalti oameni. El are niste ochelari prin care vede altfel viata si o interpreteaza in modul sau unic. Acesti ochelari nu se cumpara de la magazinul de la colt pe diverse sume de bani. Nu. Este un har divin. Cititorii au mult de lucrat si in incercarea de a patrunde in “lumea oglinzii” multi esueaza. La fel de multi nu prind adevaratul sens pe care poetul il schiteaza.


Oricum unii au o alta putere de interpretare. Unii nu vad in departare.

Mihai Eminescu Iubind în taină...

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

În cortul tău uitat de dor

m-aş strecura ca rază, ca izvor,

ţi-aş împleti păienjeniş de rouă

în nopţi străvechi cu lună nouă,

ţi-aş dărui privirea-nmiresmată

de un sărut pierdut odată

pe o potecă-a nimănui
sau într-un gând umblând hai-hui.

În cortul tău uitat într-un cuvânt

m-aş rătăci ca linişte, ca vânt,

m-aş zbengui în clipele-ncâlcite în copaci,

în efemerul roşului din maci,

ţi-aş lua singurătatea unui vis

şi ţi-aş ierta păcatul indecis.

Mariana Rogoz Stratulat