m-aş strecura ca rază, ca izvor,
ţi-aş împleti păienjeniş de rouă
în nopţi străvechi cu lună nouă,
ţi-aş dărui privirea-nmiresmată
de un sărut pierdut odată
pe o potecă-a nimănui
sau într-un gând umblând hai-hui.
În cortul tău uitat într-un cuvânt
m-aş rătăci ca linişte, ca vânt,
m-aş zbengui în clipele-ncâlcite în copaci,
în efemerul roşului din maci,
ţi-aş lua singurătatea unui vis
şi ţi-aş ierta păcatul indecis.
Mariana Rogoz Stratulat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu